Visszatérítési Szabályzat

Politica de returnare 

Dreptul de retragere

Produsele achiziționate la distanță, inclusiv prin site-ul nostru se pot returna conform Ordonanței de urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Consumatorul, definit prin lege, are dreptul să notifice în scris comerciantul că renunță la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile de la primirea produsului sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului. Returnarea produselor se va face pe cheltuiala clientului, in termen de 14 zile de la denunțarea contractului.

Societatea va înapoia contravaloarea comenzii în cel mai scurt timp posibil, în condițiile legii, de la primirea produsului returnat, în stare în care a fost predat consumatorului, fără deteriorări.

Produsul returnat trebuie să fie in aceeași stare în care a fost livrat (în ambalajul original cu toate accesoriile, cu etichetele intacte și documentele care l-au însoțit). Nu se accepta pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, degradări, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire excesivă și/sau intervenții neautorizate etc.

Consumatorul este responsabil de diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, în afara de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționarii produselor.

Societatea noastră își rezervă dreptul de a refuza colaborarea cu consumatorii care au abuzat de dreptul de a renunța la cumpărare.

Procedura în caz de retragere

Exercitarea dreptului de retragere

Consumatorul informează societatea noastră cu privire la decizia de retragere din contract prin una din variantele: model formular prevăzut de lege sau o declaraţie neechivocă făcută pe un mediu durabil (hârtie, mail sau fax). Consumatorul are la dispoziție 14 zile de la primirea produselor sau, în cazul prestărilor de servicii, de la încheierea contractului, pentru a anunța retragerea din contract.

Obligaţiile care revin Gersoltech S.R.L.

Rambursarea integrală a sumelor primite ca plată, inclusiv costurile livrării în cazurile: produsul livrat nu corespunde specificațiilor din site, produs nefuncțional, produs livrat greșit (exceptând situaţia în care consumatorul a ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard). Rambursarea sumelor se va face folosind aceleași modalități de plată rezonabil aplicabile (în cazul plătii în numerar la livrare rambursarea se va face prin transfer în cont bancar transmis neechivoc de consumator). Îndeplinirea obligației de rambursare se face in termen de 5 zile lucrătoare de la recepționarea produselor.

Obligaţiile care revin consumatorului

Produsele sunt înmânate Gersoltech S.R.L. personal sau predate unei persoane autorizate (curier) fără întârziere nejustificată și în decurs de maxim 14 zile de la anunțarea deciziei de retragere din contract. Consumatorul suporta costurile de returnare. Consumatorul este responsabil doar în ce privește diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționarii produselor.

Produse excluse, fără drept de returnare

Următoarele categorii de produse și servicii nu se pot returna în condițiile art. 16 din Ordonanța de Urgență nr. 34/2014:

  • Consumabile și produse care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid (acumulatori, baterii etc);
  • Produse confecționate după specificațiile prezentate de consumator sau personalizate (elemente non-standard);
  • Servicii (testare, montare componenta sau orice alt serviciu listat in categoria Servicii prestat către consumator) după prestarea completă a serviciilor, dacă executarea a început cu acordul prealabil expres al consumatorului;
  • Produse sau servicii al căror preț depinde de fluctuațiile de pe piață financiară pe care profesionistul nu le poate controla şi care pot avea loc pe parcursul perioadei de retragere;
  • Produsele aduse în stoc în urma unei comenzi speciale ferme și a efectuării plătii în avans.

Retur de produse

Puteți solicita returul de produse în următoarele cazuri:

  • Produsul livrat nu corespunde specificațiilor din site. Puteți solicita returnarea acestuia pentru înlocuire sau rambursarea integrală a contravalorii (în cazul în care produsul nu mai este disponibil).
  • Produs nefuncțional în primele 48 ore (2 zile lucrătoare) de la recepție. În cazul în care produsul achiziționat a fost livrat nefuncțional sau prezintă vicii de fabricație, acesta va fi înlocuit cu un produs funcțional, în urma notificării scrise sau prin prezentarea la sediu în termen de 48 de ore de la primirea produsului;
  • Produs în colet deteriorat. Pentru produsele ale căror colete prezinta deteriorări vizibile la primirea prin curier, vă recomandăm să refuzați recepția lor. Pentru dovezi, coletul trebuie fi fotografiat și se va întocmi un proces verbal împreună cu reprezentantul firmei de curierat în care să fie menționată starea coletului din momentul livrării. Riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor vă este transferat integral în momentul în care intrați în posesia fizică a produsului. Orice reclamație ulterioară nu va fi luată în considerare. În cazul în care se utilizează un transportator însărcinat de către consumator, riscul este transferat în momentul livrării produselor către transportator.
  • Produse livrate greșit. În cazul în care s-a livrat alt produs decât cel comandat.

Costurile de retur pentru situaţiile prezentate mai sus (nu și în cazul renunțării la cumpărare) cad în sarcina noastră.

Solicitările de retur se notifică pe datele de contact afișate pe site-ul nostru sau personal prin prezentarea la sediul nostru cu produsul, în timpul programului de lucru, respectiv în termen de 48 de ore de la primirea produsului.

Important
În toate cazurile de mai sus, cu excepţia celui referitor la defectele în perioada de garanție, produsele trebuie returnate în starea în care au fost primite, în ambalajul original și obligatoriu însoțite de toate accesoriile și documentele originale. Deteriorarea produselor sau punerea într-o stare ce face imposibilă revânzarea lor, va conduce la pierderea dreptului la înlocuire și poate genera costuri de aducere la conformitate/stare inițială.

Orice modificare a stării produselor sau deteriorarea ambalajului original a acestora ce face imposibilă vânzarea produsului ca nou, duce automat la aplicarea unei proceduri de returnare supusă unor costuri de readucere a produselor la starea în care au fost livrate, cuprinse între 0 si 100% din valoarea inițială a produsului. Cuantumul taxei administrative va fi comunicat către client după recepționarea produselor deteriorate/modificate.